Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui la proiectul legii bugetului de stat pe 2019.

S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'' şi 13 ''împotrivă''.

Astfel, proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială, nefiind admisă nicio modificare faţă de varianta trimisă iniţial la promulgare.

Dezbaterile în comisii au durat mai puţin de o oră.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, la începutul şedinţei, că ministerul respinge de la început toate amendamentele depuse la proiectul de buget.

"Se ştiu amendamentele, să nu mai stăm. Ministerul de Finanţe de la început respinge orice propunere de amendare. Amendamentele se cunosc de toţi colegii. Vot imediat pentru că toată lumea aşteaptă acest buget", a spus Teodorovici.

Parlamentarii PNL şi USR au solicitat să susţină toate amendamentele, însă preşedintele Comisiei de buget de la Senat, Viorel Arcaş, care a condus şedinţa, a respins această propunere.

Senatorul PNL Florin Cîţu a cerut să pună o întrebare ministrului Finanţelor legată de buget, însă acesta a replicat: "În pauză".

Între social-democraţi şi reprezentanţii Opoziţiei au avut loc mai multe schimburi de replici, în timp ce amendamentele au fost votate pe bandă rulantă.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a precizat că toate amendamentele care nu au sursă de finanţare trebuie să fie considerate respinse din start.

"E clar că responsabilitatea întârzierii cu o lună a bugetului este a preşedintelui. Motivul pentru care a fost o necorelare a legii bugetului cu cea a plafoanelor este provocată de amendamentul PNL. (...) Toate amendamentele care nu au o sursă de finanţare clară se resping din start, pentru că nu respectă tehnica legislativă", a menţionat Varujan Vosganian.

În replică, liberalul Bogdan Huţucă a spus că bugetul a întârziat trei luni din cauza partidelor de la guvernare. "Nu puteţi ignora că bugetul a întârziat trei luni din cauza dumneavoastră. Bugetul afectează dezvoltarea autorităţilor locale. (...) Ce vă costă timp de două ore să discutăm amendamentele care se încadrează în cererea de reexaminare?", a întrebat Huţucă.

Parlamentul urmează să se reunească la ora 14,00 pentru a adopta proiectul de buget, după ce şeful statului a cerut reexaminarea lui. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.