Termeni și condiții

AGERPRES nu oferă garanţii privind acurateţea, succesiunea, sau potrivirea pentru un anume scop, pentru erori sau întârzieri în furnizarea şi/sau recepţionarea fotografiei oferite, precum şi pentru orice alte inadvertenţe, omisiuni sau reclamaţii decurgând din conţinutul acestora. 

AGERPRES nu îşi asumă răspunderea în ceea ce priveşte funcţionarea necorespunzătoare a reţelelor de distribuţie care nu aparţin sau pe care nu le poate controla şi nu are nicio obligaţie privind pierderile de orice fel datorate defecțiunilor, dincolo de controlul asigurat de AGERPRES.

CUMPĂRĂTORUL va răspunde de modul de folosire a fotografiei preluate în baza prezentului contract, potrivit legii dreptului de autor şi a dreptului comun. 

CUMPĂRĂTORUL recunoaște că fotografiile distribuite de către AGERPRES sunt protejate de reglementările legale existente în materia dreptului de autor şi se obligă să nu copieze, transmită, publice, difuzeze sau redistribuie această fotografie altfel decât în conformitate cu prevederile prezentului contract.

CUMPĂRĂTORUL are dreptul neexclusiv de folosire şi/sau dreptul de publicare a fotografiei pentru stocarea, administrarea, analizarea, imprimarea, afişarea informaţiilor pe monitoare şi arhivarea într-un computer individual sau într-un server dintr-o reţea locală este permisă numai pentru folosinţa proprie a 
CUMPĂRĂTORULUI, pentru documentare individuală, dar niciodată în scopuri comerciale. Aceasta prevedere se referă atât pentru totalitatea materialelor AGERPRES, cât şi pentru părţi din acestea. 

Este strict interzisă cesionarea drepturilor şi obligaţiilor CUMPĂRĂTORULUI, persoană fizică sau juridică, către terțe persoane fizice sau juridice. 

CUMPĂRĂTORUL are dreptul de a stoca şi de a folosi fotografia preluate de la AGERPRES în baza prezentului contract pe o perioadă de 60 de zile de la data livrării şi se obligă ca, la expirarea acestei perioade, să șteargă copiile acestora din orice mijloc de stocare. Această clauză nu va împiedica CUMPĂRĂTORUL să republice, să stocheze sau să utilizeze propriile sale produse/servicii, în care a utilizat fotografia preluate de la AGERPRES în baza prezentului contract.

CUMPĂRĂTORUL va specifica, în mod obligatoriu, sursa “AGERPRES” pentru fiecare fotografie preluată de la AGERPRES în baza prezentului contract.

Menţiunea  “foto AGERPRES” se va face în subsolul fiecărei fotografii. În cazul în care materialul este preluat de AGERPRES de la furnizorii săi de fotografii, CUMPĂRĂTORUL este obligat să menţioneze şi această sursă (foto ”AGERPRES/numele furnizorului”).

CUMPĂRĂTORUL se obligă să nu reproducă, denatureze ori să altereze în niciun fel sensul şi natura fotografiei primite.
Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părti, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat şi de a pretinde plata de daune-interese.

AGERPRES poate pretinde daune-interese pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea creanţei, în condiţiile neexecutării la timp a obligaţiei de plată de către CUMPĂRĂTOR.