Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită.

"Orice decizie va ţine cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă", a spus Orban, la sediul PNL.

El a precizat că se vor analiza solicitările privind continuarea unor activităţi în această perioadă.

"Vom ţine cont de punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de suport tehnico-ştiinţific, din Comisia anti-COVID, din INSP şi, în funcţie de evaluările pe care le vom avea, vom lua şi deciziile politice", a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, în prezent, nu se mai analizează posibilitatea adoptării de măsuri de restricţie.

"Nu ne dorim impunerea niciunei alte restricţii. De altfel, s-au mai adoptat două măsuri: limitarea programului la terase şi portul măştii în spaţiile aglomerate unde nu este posibilă asigurarea distanţei fizice de protecţie. Acestea sunt singurele măsuri de restricţie şi ele nu afectează desfăşurarea activităţilor economice, pentru că obiectivul nostru este acela de a nu mai afecta în niciun fel economia prin măsurile pe care le luăm", a subliniat Orban.

El a indicat că se ia în calcul o altă soluţie pentru terase dacă lucrurile se vor ameliora. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.